Monografia comunei

Numele localității Casimcea apare prima dată în defterul din 1543, sub forma de două sate apropiate, cu toponimele turcești: Kara-Kasim (pământul lui Kasim) şi Abdul-Kasim, care menționează localitățile dobrogene cu sarcinile militare ce reveneau populației colonizate de Imperiul Otoman. Într-un alt defter otoman din 1584, întâlnim iarăși Casimcea ca doua sate distincte foarte apropiate.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, harta austriacă din 1790 trece satul sub denumirea de Kusimga, iar harta militară rusă din 1828 notează așezarea Kasumota Noua şi Kasumota Veche.

La mijlocul secolului al XIX-lea, Ion Ionescu de la Brad, în călătoria sa prin Dobrogea, găsește satul sub denumirea de Kqasimlcha.

La începutul secolului al XX-lea populația localității era de 1088 persoane din care 810 romani, 245 bulgari, 15 găgăuți (turci creștinați), 11 ţigani creștini, 1 grec, 5 armeni, 1 german, toți aceștia locuind în 439 de case şi 26 bordeie.

Școala din Casimcea a fost fondată în 1886, iar biserica cu hramul Sf. Dumitru s-a ridicat în 1900. Începând cu anul 1927 în cadrul școlii funcționa un cerc cultural condus de Ion Cârnu, urmând ca în anul 1939 să se înființeze Căminul Cultural ”Sculptorul Ion Jalea”.

Mica industrie a fost reprezentată de moara cu darac a lui Ioan Nistor care după naționalizare a devenit moara de stat “11 Iunie”, de moara lui Liviu Teodoru, de două mori de vânt, două mori de apă şi de sifonăria lui Mircea Oprișan.

În războiul întregirii neamului 1916-1918 s-au jertfit 53 eroi, iar în al doilea război mondial, 23 eroi. Numele acestora sunt încrustate pe monumentul eroilor ridicat în 1995 prin contribuția medicului Rasnoveanu Nicolae şi a primarului Căpățână Ion.

După reunirea Dobrogei cu Romania, în 1878, Casimcea devine comuna cu satul Ali- Fakih (Ali Evlaviosul) denumit astăzi Razboieni în componența căruia a intrat mai tarziu şi cătunul Ciaus-chioi (satul sergentului).

La începutul secolului al XX-lea, satul Războieni avea o populaţie de 241 persoane, din care: 125 bulgari, 78 turci, 21 gagauzi şi 17 români, iar Ciauschioiul avea 242 tătari, 6 turci și

2 armeni.

Satul Corugea, este amintit pentru prima dată în defterul otoman din 1573 sub denumirea de Koruca-Kasim, iar harta austriacă din 1790, notează satul sub denumirea de  Karanga. Fondul Tapiurilor otomane în a doua jumatate a secolului al XIX-lea aminteşte de Koruca. În anul 1899, la Corugea se ridica prima şcoala românească, iar în sat locuiau numai români în număr de 579.

Satul Rahman se traduce din limba tătară prin “Dumnezeu”. Acesta este așezat în apropierea râului Topolog, şi îl găsim menționat pentru prima dată la şfârşitul secolului al XVI- lea, într-un registru otoman, sub denumirea de Rahman-Bey. Astfel denumit îl mai întâlnim în harta austriacă din 1790 şi în harta militară rusă din 1828.

La inceputul secolului al XX-lea în localitate traia populaţia de origine română în număr de 666 locuitori, iar prima şcoală românească a fost fondată în 1885.

La sud de Rahman, întâlnim localitatea Haidar care apărea pentru prima dată sub denumirea de Haydar, modificându-se în Gaida, cum îl găsim pe harta austriacă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

După încheierea Razboiului Crimeii, tătarii au repopulat satul, părăsind ulterior aşezarea dupa 1878, în locul lor aşezându-se populaţie de origine română. La începutul secolului al XX-lea satul era slab populat, trăind 331 persoane.

Satul Cişmeaua Nouă este întâlnit pentru prima dată sub denumirea de Ramazan-Kioi tradus din limba turca “Satul Postului” (Ramazan-post, Kioi-sat). Satul a suferit mari distrugeri după invaziile cercheze din secolul al XIX-lea. Dupa 1878 populaţia de origine musulmană va părăsi localitatea, în sat trăind la începutul secolului a XX-lea doar 208 locuitori de origine română